Șahul ca pasiune

Un articol de Claudiu Iordache – președinte Asociația Județeană de Șah Constanța

Recent, în stațiunea Amara, concursul de șah “Satori Art” destinat jucătorilor cu ELO  sub 2000 a fost câștigat de maestrul constănțean Alexandru Kutnik, același care cu o săptămână în urmă repurta victoria la “Memorialul Marian Voicu” de la Constanța. Acest lucru poate fi considerat un fapt banal, până la urmă au fost concursuri limitate ca valoare ELO, dar trebuie specificat faptul că merituosul laureat are 68 de ani și toată viața a avut o meserie și un serviciu solicitant care nu i-au știrbit, însă, cu nimic plăcerea de a juca șah. Referindu-mă doar la zona dobrogeană, aș aminti și pe MF Vasile Constantin sau jucătorii de categoria I-a, Grigore Roșca și Alexandru Neculae care, deși sunt trecuți bine de 80 de ani, au participat până de curând la competiții, unii concurând chiar și acum pe timp de pandemie. Un curent minoritar de opinie sugerează că aceștia ar trebui să se retragă deoarece jocul lor nu mai seamănă cu cel de altădată, în felul acesta aducând un deserviciu șahului. Oricum acesta este un subiect pentru o altă dezbatere, acum vom pune în discuție felul cum transformă o pasiune viața unei persoane, lăsând urme asupra caracterului și comportamentului său.

            Ce resorturi intime îi motivează pe acești adevărați seniori, care este forța lăuntrică care-i orientează și le întreține energetic activitatea? Răspunsul la această întrebare ne poate ajuta să găsim mijloacele prin care copiii și tinerii, fiecare cu propriile necesități și propria personalitate, să fie stimulați să îmbrățișeze activități interesante care să contribuie pozitiv și eficient la educația lor.

Trăim în fiecare zi într-o lume volatilă și în schimbare, unde este dificil să găsim întotdeauna inspirație și plăcere în ceea ce facem. Aceasta este o imagine comună în societatea de astăzi. Odată cu dezvoltarea tehnologiei viața devine din ce în ce mai complexă și presantă. În aceste condiții a avea o pasiune este deja un lucru minunat, pentru că nu toată lumea își poate identifica munca de zi cu zi cu bucuria și satisfacția. Pasiunea își pune amprenta asupra vieții individului, scoțându-i în evidență calitățile și făcându-l să strălucească.

            Timpul a rămas în continuare același, o zi are tot 24 de ore, dar se pare că nu mai este suficient pentru că sunt atât de multe lucruri de făcut (majoritatea inutile). Tocmai de aceea este nevoie de o pasiune, de un timp pentru reechilibrarea vieții, de un moment pentru a recâștiga ceea ce viața modernă ne-a luat, în felul acesta preluând controlul deplin asupra noastră și a drumului nostru.

            Așadar, merită ca în viață să-ți urmărești propriile pasiuni? La fel ca și în trecut, tinerii de azi sunt învățați să caute un vis, să definească un scop și să-l urmărească. Dar atunci când să fie aplicat în practică, este complet diferit. Filozofia că “în viață trebuie să-ți urmezi pasiunea” nu este suficientă sau relevantă pentru timpurile actuale, deoarece problemele care ne afectează în mod direct traiul ne consumă de cele mai multe ori tot timpul.

            Unii oameni se întreabă dacă se merită atâta timp pierdut din viață, din copilărie și tinerețe, doar pentru satisfacerea unei plăceri. Consider că aceștia fac o confuzie gravă. Pasiunea este o dorință puternică de a realiza, urmări sau împlini ceva, este un sentiment de a fi atras de ceva mai mult cu sufletul decât cu rațiunea. Pasiunea este mai apropiată de iubire și nu trebuie confundată cu hobby-ul sau idealul de care diferă prin componenta sa predilect emoțională. De aceea a avea pasiune este în mod inerent un lucru grozav și este cu atât mai valoros atunci când se suprapune cu activitatea profesională a omului.

            Expresia “pasiune” este menționată de cele mai multe ori în legătură cu persoanele cu orientare artistică, dar și sportul în general și șahul în mod special inoculează atașament și patos pentru toată viața.

            Referindu-mă, îndeosebi, la simpli amatori și nu la cei care și-au făcut din pasiune o profesie, trebuie să remarc că există pericolul ca luați de val, la un moment dat când privim în urmă să ne găsim singuri în propria noastră viață, neînțeleși de nimeni. Este un lucru foarte trist, constatat chiar și la mari artiști sau sportivi care au ignorat realitatea materială a vieții.

            Așadar, păstrându-ne pasiunile, trebuie în același timp să ne integrăm cu lumea, să depășim provocările și să găsim acea cale echilibrată necesară unei adevărate vieți împlinite. Pasiunea trebuie să ne dea acel flux invizibil de energie care ne va ghida prin ceea ce trebuie să facem.

            Este important ca un copil să fie îndrumat și să înceapă cât mai curând posibil mai multe activități, din care să aleagă pe cele care îl atrag, cu care se identifică și în felul acesta să-și definească pasiunile. Având în vedere diferențele enorme care există între indivizi, problema găsirii activității potrivite și a creării motivației la copii este sarcina principală a profesorilor și părinților. Prin urmare este benefic ca și părinții să învețe șah la un nivel moderat pentru a putea să joace cu copilul, mai ales în etapa de începător. Când copiii sunt atrași de șah și păstrează pasiunea pentru acesta din copilărie până la maturitate, indiferent de realizările obținute, acest lucru reprezintă un succes în educația lor.

            Pentru menținerea pasiunii trebuie consecvență și continuitate în frecventarea de 2-3 ori pe săptămână a unui mediu sănătos pentru activități șahiste, cu antrenori și jucători cu valențe educaționale. Sprijinirea copiilor pentru a participa la diverse concursuri și manifestări șahiste este binevenită pentru ca aceștia să experimenteze pe propria piele trăirile date de lupta sportivă – fericire, tristețe, bucurie, emoție. În felul acesta, nu contează dacă pierd sau câștigă,  vor înțelege că așa e și în viață. Atâta timp cât copilului îi place ceea ce face și învață lucruri bune în fiecare zi, părinții trebuie să-l încurajeze să continue.

            Ar trebui amintit că fiecare persoană este diferită, deci cantitatea de timp și energie dedicată șahului trebuie, de asemenea, ajustată în consecință. Desigur, copiii sunt mai instinctivi și atunci când îndrăgesc șahul vor să joace continuu cu familia și colegii, de aceea trebuie o disciplină în programarea exersării abilităților lor. În timp, capacitatea de a juca a micilor șahiști se îmbunătățește, ceea ce este firesc atunci când se procedează metodic. Progresul poate fi rapid sau mai lent, în funcție de calitățile fiecăruia, dar, în nici un caz nu trebuie afectată plăcerea de a juca șah. Părintele, ca și antrenorul, trebuie să îi încurajeze să gândească prin exerciții și joc, încurajându-i pentru mutările și ideile bune și dând mai puțină importanță victoriilor sau înfrângerilor. Până la urmă fiecare copil va înțelege singur cât de important este să câștige sau să piardă o partidă sau un concurs, toate acestea fiind lecții importante pentru dezvoltarea personală.

            Dacă iubim șahul îi dedicăm fiecare moment liber, găsim întotdeauna timp pentru el, pur și simplu nu avem timp să ne plictisim. Și chiar dacă pentru majoritatea oamenilor, șahul este doar un divertisment, de fapt acesta joacă un rol important în educația și formarea noastră. Așa cum spunea fostul campion mondial Visvanathan Anand: “Șahul nu este o profesie. Este un mod de viață, o pasiune.”

Sursă foto: descopera.ro