Peste 90 % din finanțarea sportului românesc este asigurată de statul român

Cu o lege a sponsorizării care datează parcă de pe vremea lui Ștefan Cel Mare și cu o imixtiune masivă a politicului în sport, cel mai bun ambasador al țării noastre peste hotare se chinuie să reziste în viață.

Mai toate politicile de sport din România de după 1990 au fost extractive și au țintit viitorul foarte apropiat. Nimeni nu s-a gândit la viitor. Important era acum și aici. Ritmul supersonic al vieții noastre, competițiile aproape zilnice și câteva mari performanțe ale unor sportivi de excepție, nu crescuți de un sistem creat să performeze, au ascuns destul de bine marile probleme ale sportului românesc.

Pandemia ne-a oprit ritmul supersonic de viață și ne-a oferit posibilitatea unei introspecții.

Sportul este legat ombilical de mediul politic, iar acest lucru nu îl face să performeze. În economie există un concept denumit “distrugere creativă”. Potrivit marelui economist austriac Schumpeter, „furtuna distrugerii creative” descrie „procesul de mutație industrială care revoluționează constant structura economică din interior, distrugând-o neîncetat pe cea veche, creând neîncetat una nouă”. În traducere, dacă ar fi să folosim un singur termen, ar însemna progres. Doar că acest progres nu poate exista dacă cordonul ombilical strânge sportul până la asfixiere.

Spre exemplu. Handbal Club Dobrogea Sud este o echipă de handbal masculin din orașul Constanța. A luat ființă în 2015 pentru a înlocui defuncta HCM Constanța. În cei cinci ani și jumătate de existență, HCDS a primit de la Consiliul Local Constanța peste 6 milioane de euro (cifra reală ar putea fi mult mai mare, doar sezonul trecut bugetul HCDS-ului a fost de 2 milioane de euro, dar aici folosim HCDS doar ca exemplu, nu facem un caz din echipa de la malul mării).

În aproape șase ani de existență, HCDS a reușit o singură mare performanță. Delfinii au câștigat în 2018 Cupa României. Între timp în Constanța nu există o Sală Polivalentă la standarde internaționale (abia anul trecut a început construcția la o Sală Polivalentă, dar până mult departe mai este mult), stadionul Gheorghe Hagi (Farul) stă că cadă, iar orașul de la malul mării, care a dat țării singurul medaliat olimpic al înotului masculin, nu are un bazin olimpic.

HCDS nu a reușit nici măcar să creez o emulație în jurul fenomenului handbal. Până ca pandemia să închidă arenele sportive pentru suporterii, meciurile HCDS –ului nu atrăgeau mai mult de 500 de spectatori în bătrâna Sală a Sporturilor din Constanța, excepție fiind duelurile cu Dinamo.

Ca HCDS sunt numeroase exemple în toată țara și la orice ramură sportivă vreți.

Astfel problema uriașă a sportului românesc nu este LIPSA FINANȚĂRII, ci exact ca în orice domeniu din România, UTILIZAREA PROASTĂ A FONDURILOR EXISTENTE. Noi NU avem autostrăzii nu pentru că nu există bani ci pentru că se pierd în studii de fezabilitate. Noi NU mai avem performanță în sport nu pentru că nu există finanțare ci pentru că nu avem manageri cu viziune.

Sursă Foto: playtech.ro