Sport
Finanțare substanțială din partea CJ Constanța pentru fotbalul din județ

Fotbalul constănțean este în continuă dezvoltare, iar Consiliul Județean a ales să se implice în fenomen după foarte mult timp.
Asociația Județeană de Fotbal Constanța va primi din partea Consiliului Județean suma de 1.435.432 lei pentru proiectul – „Fotbalul o punte spre comunitate”. Finanțarea este nerambursabilă, în baza Legii nr. 350/2005, privind regimul finanțărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activități nonprofit de interes general pe anul 2022.
Proiectul se dorește a fi primul pas în crearea condiţiilor de performanţă pentru fotbalul mic județean.
“Consiliul Județean Constanța susține sportul de masă, dar și performanța sportivă. Proiectul „Fotbalul, o punte spre comunitate” va fi finanțat cu 1.435.432 lei din bugetul județului. Suntem mândri de sportivii județului Constanța, care au reușit performanțe extraordinare pe plan național și internațional. Îi asigur pe toți că eu și echipa mea vom face toate demersurile pentru a le asigura finanțarea care le este necesară pentru a avea succes. Voi susține toate proiectele care aduc copii și tinerii pe terenurile de sport. Sportul este cel mai bun ambasador pentru disciplină, ambiție și fair play”, a declarat Mihai Lupu, președintele Consiliului Județean Constanța.
“Acesta sperăm să fie doar primul pas al colaborării nostre, avem în plan și alte proiecte menite să sprijine activitatea fotbalistică județeană, în special cea de la nivelul echipelor de copii și juniori. Totodată, vom încerca să contribuim și la îmbunătățirea infrastructurii fotbalistice la nivel de județ”, a spus Lucian Cârjă, președintele AJF Constanța.
- Sport2 weeks ago
Cazasu Cup / Programul categoriei 2013
- Sport4 days ago
Aşteptarea a luat sfârşit! Începe Trofeul “Liga Old Boys” la fotbal în sală
- Sport2 weeks ago
Cazasu Cup / Schimbări în programul categoriilor 2012 și 2013
- Sport2 weeks ago
Cazasu Cup / Programul categoriei 2015
- Sănătate6 days ago
Scrisoare de protest a salariaților din Direcțiile de Sănătate Publică
- Actual3 days ago
„Autostrada Litoralului”: A fost avizat studiul de fezabilitate pentru Alternativa Techirghiol
- Sănătate8 hours ago
Salariații din Direcțiile de Sănătate Publică își suspendă contractele de muncă!
- Sport2 weeks ago
Friendly International Oina Cup, la cea de a doua ediție!
You must be logged in to post a comment Login