Sport
România organizează Campionatul Mondial de Lupte pe Plajă, pentru al doilea an la rând!

Federația Română de Lupte va organiza în perioada 1-4 septembrie 2022, pe Plaja Neversea din Constanța, competiția mondială de lupte pe plajă. Campionatul Mondial de Lupte pe Plajă este găzduit de România pentru al doilea an la rând și este destinat tuturor categoriilor de vârstă: Cadeți (U17), Juniori (U20) și Seniori.
Peste 300 de sportivi din 19 tări vor lua startul la Constanța, în lupta pentru medaliile mondiale, în cadrul competiției organizate împreună cu Primăria Municipiului Constanța și Ministerul Sportului.
Luptele pe Plajă reprezintă o disciplină care va intra pe lista sporturilor olimpice începând cu 2028 (Jocurile Olimpice de la Los Angeles), astfel încât cei mai buni luptători ai lumii aleg să concureze cu succes și pe nisip. Evenimentul organizat la Constanța face parte din circuitul Mondial al Beach Wrestling World Series, care are anual 4 etape de calificare în alte țări, iar organizarea etapei finale a fost atribuită României.
Țara noastră va fi reprezentată în cadrul Campionatului Mondial de Lupte pe Plajă (2022) de peste 70 de sportivi, la toate categoriile de varstă (U17, U20, Seniori), iar luptători precum Ștefania Priceputu, Cătălina Axente sau Ștefan Coman se pot încorona la Constanța cu titlul de Campioni Mondiali!
Festivitatea Oficială de Deschidere va avea loc vineri, ora 15.30 și veți putea dansa pe ritmuri de samba, într-un show incendiar oferit de Willmark Dance Academy.
Spectacol va fi garantat pentru toți cei prezenți, iar intrarea este liberă. Vă așteptăm în număr cât mai mare să îi susțineți pe luptători români!
- Sport3 days ago
Cazasu Cup – Programul categoriei 2012
- Sport2 days ago
Cazasu Cup / Programul categoriei 2013
- Sport16 hours ago
Cazasu Cup / Schimbări în programul categoriilor 2012 și 2013
- Actual1 week ago
A cincea zi de proteste spontane la mai multe DSP-uri din țară / Amenințări cu o grevă de avertisment
- Sport22 hours ago
Cazasu Cup / Programul categoriei 2015
- Sport2 days ago
Friendly International Oina Cup, la cea de a doua ediție!
- Actual1 week ago
„Caravana Speranței“ pornește la drum de Ziua Națională a României
- Actual1 week ago
„Caravana speranței“, exemplu de solidaritate a constănțenilor față de familiile defavorizate
You must be logged in to post a comment Login