The Hottest Porn Videos Online mecum.porn Quality porns videos Free indian porn tube videos indiansexmovies.mobi hot indian women watch online
Connect with us

Cultură

PIB-ul generat de cultură în România este mai mare decât cel generat de industria turismului

Published

on

Cultura este o investiție care aduce inclusiv beneficii economice unui oraș. Dezvoltarea culturală nu poate avea loc fără o strategie care să fie însușită de toți factorii implicați – administrație publică, organizații independente, industrii creative și antreprenori. Fără dialog, negociere și compromis, nu se poate construi, oricât de dificil este să aduni la un loc toți acești actori.

Aceasta a fost concluzia principală a dezbaterii „Viitorul Culturii”, care a avut loc duminică, 22 mai 2022, la Palatul Culturii din Iași, cu participarea Corinei Șuteu, fost ministru al Culturii și expert în politici publice, a mai multor antreprenori și reprezentanți ai mediului cultural, dezbatere moderată de Ștefan Teșianu, manager cultural, antreprenor și co-fondator al organizațiilor Centrul Cultural Clujean, Fapte și Nord.

Dezbaterea a avut loc în cadrul Romanian Creative Week (RCW), cel mai important eveniment dedicat industriilor creative românești, care se desfășoară la Iași în perioada 20 – 30 mai. „Cultura are în România niște cifre economice impresionante. PIB-ul generat de sectoarele culturale și creative este efectiv mai mare decât cel din industria turismului sau din domeniul asigurărilor. Din sectoarele culturale și creative vine între 3 și 6% din PIB.

Așadar, cultura are o forță inclusiv din punct de vedere economic. Țările și orașele cu viziune încep să o integreze în planurile de dezvoltare durabilă. E momentul să ieșim din această viziune pășunistă, de acum un secol, a culturii înțeleasă ca pe o întâmplare găzduită de muzee și palate cu trepte de granit, la care te uiți și îți bucuri ochii. Cultura este o investiție care dă roade”, a fost direcția dată dezbaterii de către Ștefan Teșianu.

Întâlnirea dintre cultură și viziunea politică

Corina Șuteu a insistat asupra faptului că, fără o strategie și fără colaborare e foarte greu să construiești pe termen lung. Iar implicarea autorităților locale este esențială:

„Noi trebuie să convingem și autoritatea locală că, într-adevăr, cultura este un motor economic extraordinar. Nu e ceva evident, pentru că de-a lungul timpului, discursul care s-a propagat inclusiv în Europa a fost de tipul «cultura consumă bani». Dar în realitate, cultura este un serviciu public, un bun al comunității, care generează context și dinamică economică. Noi trebuie să facem lobby ca acest lucru să fie înțeles”.

Expertul, care a lucrat pentru strategiile culturale ale orașelor București și Arad, cu experiență de 7 ani în SUA, a explicat că la Iași există germenii unei acțiuni culturale, Romanian Creative Week, care poate, ulterior, să se consolideze într-o strategie locală de dezvoltare culturală.

„Cred că trebuie lucrat mai aproape cu administrația publică locală, dar și centrală, pentru a stabili o direcție valabilă pentru următorii 10 ani. Nici o strategie culturală nu se face doar dintr-o direcție: cineva spune că așa trebuie să fie. Se face la întâlnirea unor practici culturale și o viziune politică publică la nivel local. Cultura nu mai este doar pentru inițiați. Am ajuns într-o cultură a utilizatorului, în care toată lumea poate să inițieze, să participe, să emită judecăți. Aici e nevoie de un compromis”, a mai menționat Corina Șuteu, la dezbaterea „Viitorul Culturii”.

RCW, o platformă deschisă

Irina Schrotter, reprezentant al Federației Patronatelor din Industriile Creative (FEPIC), organizatorul Romanian Creative Week, a menționat că a colaborat foarte bine cu administrația publică din Iași, având sprijinul total al primarului Mihai Chirica, și dacă ar fi întrebată ce și-ar dori, ca antreprenor, în privința dezvoltării proiectelor culturale, atunci acel lucru ar fi ca autoritățile să acționeze în ritm antreprenorial.

„Din experiența Romanian Creative Week, pot spune că trebuie să remarcăm și să apreciem o schimbare în bine a parteneriatului cu administrația centrală, iar aici mă refer în mod special la Ministerul Culturii, la domnul ministru Lucian Romașcanu. Dacă cineva ne-ar întreba pe noi, antreprenorii, ce ne-ar ajuta, atunci răspunsul nostru ar fi următorul: Noi putem dezvolta lucruri cu o viteză mult mai mare, iar autoritățile încă nu țin pasul cu noi. Este păcat de oportunitățile și de resursa umană fantastică de care dispune această țară”, a subliniat Irina Schrotter.

Aceasta a menționat că Romanian Creative Week este o platformă prietenoasă, în care toată lumea care vrea să dezvolte acțiuni culturale și creative este așteptată, în condițiile în care FEPIC este hotărâtă să crească RCW în următorii cinci ani.

Documentul care ar obliga la acțiune

Corina Șuteu a apreciat că și aceasta este o direcție de acțiune care se poate dovedi eficientă: administrațiile publice pot fi împinse înainte și de organizații independente care încep un proiect pe care-l dezvoltă și prin care obligă, în cele din urmă, administrația locală să-l susțină și să-și schimbe mentalitatea.

Totuși, mult mai eficientă ar fi crearea unei strategii culturale, fapt susținut și de Ștefan Teșianu, care a arătat că un astfel de document fondator are nevoie de circa doi ani pentru a fi realizat.

Dar ar fi un act care ar obliga pe toți actorii să respecte direcția agreată, fapt care ar ușura luarea deciziilor și colaborarea.

„Alianțele sunt esențiale, chiar dacă uneori e complicat de construit în domeniul culturii. O platformă, un grup de lucru prin care toți actorii din zona industriilor culturii, organizațiile culturale și administrației publice să se întâlnească și să se unească, cum ar fi un centru cultural, reprezintă una dintre soluții”, a precizat Corina Șuteu.

Una dintre concluziile dezbaterii „Viitorul Culturii” a fost cea a lui Dan Moraru, reprezentant al FEPIC și fondator al Roton Music: „Dezbaterea de astăzi ne-a arătat că suntem pe drumul cel bun. Noi, ca antreprenori, vom genera plusvaloare și vom continua să creștem mediul cultural, în ritmul accelerat pe care îl cunoaștem”.

Despre Romanian Creative Week

Aflat la cea de-a doua ediție, Romanian Creative Week este organizat de Federația Patronatelor din Industriile Creative (FEPIC), singura federație patronală reprezentativă la nivel național ce activează în sectorul Industriilor Creative din România.

Înființată la Iași, în 2011, FEPIC a organizat, până în prezent, peste 50 de acțiuni de promovare națională și internațională a industriilor creative românești. Parteneri în organizarea acestui amplu eveniment din capitala Moldovei sunt Palas, Primăria Municipiului Iași, Muzeul Național al Literaturii Române Iași, Complexul Muzeal Național Moldova Iași, Universitatea „Al. I. Cuza”, Universitatea Națională de Arte „George Enescu” Iași, Universitatea de Medicină și Farmacie „Gr. T. Popa” Iași.

Dezbaterea Viitorul Cultuii este organizată, în cadrul secțiunii Arts & Craft din cadrul RCW 2022, de către Federația Patronatelor Industriilor Creative, în parteneriat cu Primăria Municipiului Iași, Ministerul Culturii, Complexul Muzeal Național Moldova Iași, Rodotex, Palas, Galeria ArtEast, Direcția Apelor Prut.

Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Trending