Sănătate
Ministerul Sănătății va organiza o nouă sesiune de rezidențiat

Ministrul Sănătății, prof. univ. dr. Alexandru Rafila a decis organizarea unei sesiuni extraordinare a concursului de rezidențiat în data de 14 mai 2023, pentru cele 628 de locuri și posturi rămase neocupate în sesiunea noiembrie 2022.
Această sesiune se va desfășura împreună cu Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București.
Concursul va fi organizat în mod similiar cu cel din luna noiembrie și va avea o durată de 4 ore, în care trebuie rezolvate teste de tip grilă cu 200 de întrebări.
“Multe din locurile rămase neocupate în sesiunea din toamna anului 2022 au fost în specialități deficitare, precum medicina de urgență, medicina de familie, chirurgie generală, neonatologie. Continuarea pregătirii pentru tinerii medici este esențială și, așa cum am declarat încă de la finalul anului trecut, am luat măsurile necesare pentru a oferi această nouă posibilitate absolvenților de medicină care nu au ocupat un loc în sesiunea precedentă a concursului de rezidențiat. Trebuie să ne asigurăm că tinerii medici au un loc de muncă și, totodată, sprijin în ocuparea tuturor locurilor disponibile, inclusiv în specialitățile deficitare.”, a declarat ministrul Sănătății, prof. univ. dr. Alexandru Rafila.
Lista locurilor și posturilor disponibile se regăsește pe site-ul rezidențiat.ms.ro.
- Sport2 days ago
Debut spectaculos la Cupa Banatului
- Actual7 days ago
VEZI CE COMPANIE ȚINE ECONOMIA ROMÂNIEI ÎN PICIOARE DE 125 DE ANI!
- Educație6 days ago
Educație, te halesc!
- Sport5 days ago
Cupa Mării Negre: soare, plajă, distracție și fotbal
- Sport16 hours ago
Finala se joacă mâine
- Sport2 weeks ago
Precizările Federației Române de Fotbal ca urmare a anunțului făcut de Federația Maghiară de Fotbal
- Sport2 weeks ago
UEFA a aprobat afișarea steagului “Ungariei istorice”
- Economie2 weeks ago
Lista investițiilor pe care România vrea să le finanțeze prin REPowerEU
You must be logged in to post a comment Login