Contactează-ne

Cultură

Interviu cu scriitorul Radu Aldulescu: „Viața de toate zilele este un teritoriu vast, cu forme de relief din cele mai diverse pe care nu ajungi vreodată să le explorezi în totalitate.”

Publicat acum

,

Interviu realizat de Alexandru Moraru

Dragă Radu Aldulescu, te-am văzut în vara aceasta la Constanta. Spune-mi, te rog, ce inseamna marea pentru tine si cu precădere marea noastră?

Dragă Alexandru, m-aș fi bucurat să mă acostezi când m-ai văzut în Constanța, să mergem împreună într-o librărie, ca să-ți cumpăr o carte de-a mea pe care să ți-o ofer cu dedicație și autograf. Ca să-ți răspund la întrebarea despre relația mea cu marea, aș face un mic ocol, spunându-ți că mă strădui și cred că reușesc să-mi călăuzesc viața după preceptul creștin „Iubește-ți aproapele ca pe tine însuți” – face bine vieții și, deopotrivă, scrisului literaturii, care e o formă de cunoaștere a inimii. Ei bine, în siajul acestui precept se instalează adesea constatarea că omul poate fi înspăimântător, după cum ne arată istoria, viața de zi cu zi și, deopotrivă, toate capodoperle literaturii universale. Omul poate fi înspăimântător, dar natura e frumoasă. In ce măsură face omul parte din natură și care e relația lui cu natura, ar fi o altă discuție. Marea este, pentru mine, unul din modurile de a mă apropia de natură, eventual, de a mă refugia în natură, când mă simt copleșit de vacarmul și violența omului, pe care îl iubesc, altminteri, ca pe mine însumi.

Care sunt locurile tale preferate de pe Litoral?

Prefer plajele neaglomerate, eventual pustii, din zonele Mangalia, Eforie, Constanța. Anul ăsta, la Eforie Sud mi-a venit să plâng văzând kilometrii întregi de plaje pe care îi străbăteam, la pas până mai deunăzi,cotropiți  de șantiere care răscolesc țărmurile, ca să lărgească plajele. Desfărșurări de forțe de utilaj greu și investiții enorme într-o țară în care nu s-au făcut 50 de kilometri de autostrăzi, în care bolnavii sunt pasibili să ia foc în spitale, iar pensionarii sunt pasibili să moară de foame și fiindcă n-au bani pentru medicamente. Ce țară e aceasta, prieteni ? – Shakespeare, în continuarea căruia vine Bacovia: Ardea spitalul! și Oh, țară trsită, plină de humor!

În București se știe că mergi deseori la Lacul Morii. Care este legătura ta cu apele urbane?

Aș fi curios pe ce filieră ți-a parvenit informația despre vizitele mele la Lacul Morii, fiindcă eu mă duc acolo în cel mai mare secret… Glumesc, desigur. Lacul Morii este cel mai mare lac din București, apărut în apogeul comunismului în 1987, prin deversarea Dâmboviței la intrarea în Bucureși, peste o zonă unde se afla o biserică ce a fost demolată și un cimitir din care au fost strămutați morții. Se paote citi povestea acestui sacrilegiu pe una din crucile de pe malul lacului, alături de îndemnul de a  ne ruga pentru acea biserică și pentru sufletele morților strămutați. E o cruce de fontă, înaltă de un stat de om, pe lângă care mai există, de-a lungul malurilor, în jurul lacului, alte circa zece cruci mai mici, improvizate din bucăți de țeavă, de rudele unor înecați în lac. Lacul Morii a rămas, se pare, singurul în care se poate înota, coborând în apă, pe taluzul de beton înclinat, pe care scrie, din loc în loc, „Scăldatul interzis”. Relația mea cu apele urbane, cum foarte poetic le numești, era pe vremea copilăriei și tinereții petrecute în comunism, ceva mai diversficată, în sensul că puteam înota în leacurile IOR, Floreasca, Herăstrău, Băneasa, în care acum se deversează canalizări și scăldatul este interzis prin lege.

Știu că ai un roman – Drumu-i lung, căldura mare -, aflat în lucru la Litera. Există pagini în acest roman pe care le-ai scris la mare?

În urmă cu trei ani, în lunile noiembrie și decembrie, am pus în scenă, cu soția mea Alina Hristea Inima Reginei Maria, la Teatrul din Constanța. A fost un bun prilej să văd în fiecare zi marea, care îmi spune multe și iarna și, totodată, am lucrat la romanul Drumu-i lung, căldura mare care va apărea în luna noiembrie la editura Litera.

Care a fost punctul de plecare pentru această nouă carte?

Punctul de plecare, sau centrul de greutate al acestei cărți este o poveste de dragoste care urmărește, mai ales, parcursurile vieților celor doi protagoniști, până să se întâlnească. Așadar, drumurile destinelor care îi duc, fără să știe, unul spre altul, lungi, sinuoase, frizând în permanență esența tragică a exisenței. Sper că cei care se vor încumeta să se înhame la lectura acestui roman să simtă o câtime din ce am simțit eu scriindu-l. Literatura, poate mai mult decât altă dată în aceste vremuri smintitoare, este greu de citit, fiindcă omul nu-i poate întrevedea rostul. Suntm țara în care se citește cel mai puțin din Europa, iar asta se pare că merge mână în mână cu nivelul de trai, și el, printre cele mai scăzute din Europa.

Ai romane puternice, cu personaje memorabile. Cum te raportezi la finalul unei cărți? Îl știi încă de la început? Se conturează pe parcurs? Povestește-ne despre un final de carte asupra căruia te-ai hotărât greu.

Iți mulțumesc pentru apreciere și mai ales pentru faptul că m-ai citit. Finalul unei cărți, ca și începutul (ceea ce ar fi mai greu de înțeles) le întrevăd pe măsură ce scriu, dezvoltând tema, subiectul, formula compozițională etc. asupra tuturor finalurilor romanelor mele m-am hotărât greu, chiar dacă ele derivă, în mod firesc, din anasamblul intrigii, contribuind decisiv la rotunjirea ei. Romanul e o mică istorie care, spre deosebire de istoria mare, are un început și un final, ceea ce îi conferă un tâlc sau o aură. Rescriu de multe ori finalurile, pentru a le da configurația potrivită.

Cum ești în viața de toate zilele? Cum decurge o zi din viața ta?Urmărești competițiile sportive? Care?

Viața de toate zilele este un teritoriu vast, cu forme de relief din cele mai diverse pe care nu ajungi vreodată să le explorezi în totalitate. Trebuie să te rezumi-mărginești la câteva direcții, pentru a nu te risipi, păstrând ferecat înlăuntrul tău regretul că nu poți urmări șu alte direcții. Literatura, lectura și scrisul oferă  oportunitatea de a trăi virtual mai multe vieți, ale unor personaje. Orice om are dorința de a trăi alte vieți, de a urmări direcții ce îi sunt inaccesibile, de unde și apetența și nevoia de poveste. Zilele vieții mele sunt dominate, îndeobște, de obiectul muncii mele : scrisul și cititul literaturii, îndeletniciri sedentare care se cer compensate de un minim de mișcare. M-am deprins de timpuriu cu sportul și munca fizică, iar asta a prins bine scrisului meu. In privința competițiilor sportive pe care le urmăresc, mă rezum la ce găsesc pe youtube, sporturi cu care am cochetat și le-am practicat în copilărie și adolescență : box, caiac, haltere, atletism. Imi pac toate sporturile, altminteri, mai puțin cele care implică animalele : pescuit, vânătoare, coride, călărie, lupte cu câini sau cocoși și altele de acest gen.

Ești un creator de legături umane puternice. Este la fel și în viața cotidiană?  (mi-ar plăcea să vorbești și despre Alina, dacă poți)

Legăturile umane puternice, cum le numești, se întâmplă diferit în romane, față de cum se întâmplă în viață, chiar dacă par asemănătoare. În cărți, le pune la cale autorul, în viață, Dumnezeu, care îl pune la cale pe autor, după ce l-a făcut după chipul și asemănarea Lui. E un cerc al creației divine indestructibil care conține în el o taină. Omul tatonează acea taină de-a lungul vieții, în fel și chip și, uneori, prin literatură. In ce mă privește, pot spune că legăturile umane puternice îmi ies mai bine pe hârtie decât în viață.

Sunt multe lucruri frumoase de spus despre soția mea Alina Hiristea. Mă rezum doar să spun că m-am căsătorit cu ea la frumoasa vârstă de 63 de ani la Biserica Sfânta Treime din Scheii Brașovului.

Ce evenimente sau cărți ai în proiect?

La câteva luni de la predarea la editura Litera a celui mai recent roman, încerc să încep un nou roman. Scrisul, literatura sunt cele mai importante lucruri din viața mea, după care urmează ceea ce se numesc îndeobște evenimente, față de care mă simt recunoscător editurii Litera: lansări, interviuri, discuții cu virtuali sau potențiali cititori care contribuie la promovarea și vânzarea cărților.

Publicitate
Adaugă un comentariu

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Trending