Contactează-ne

Cultură

Interviu cu scriitorul Dan Stanca „Scriu şi când nu scriu. Scriu gândind mai ales noaptea, când mă scol pe la trei şi stau cu ochii pe pereţi. Acestea sunt cele mai frumoase clipe ale mele.”

Publicat acum

,

Un interviu de Alexandru Moraru

Ziarist și scriitor multi-premiat (n. pe 30 09 1955, Bucureşti) s-a impus prin peste 20 de romane, scrieri puternice, foarte bine primite de critica literară între care Mutilare, Anii frigului, Craii şi morţii, Pasărea orbilor, Adio, România ș.a. Membru al Uniunii Scriitorilor din România.

Dragă Dan Stanca, ești un scriitor consacrat, multipremiat, autorul a peste 20 de romane. Se poate spune că ești un autor profesionist: Spune-mi, te rog, ce înseamnă scrisul pentru tine?

Da, am scris  mult, nu ştiu de ce am scris atât, poate am scris ca să fiu viu. Aceasta este una din obsesiile mele. Am scris ca să nu ajung o legumă.

Scriu, în general, repede fiindcă nu am răbdare. Sunt un om nervos, care se plictiseşte repede. De aceea, am ambiţia să nu-mi plictisesc cititorii. Dacă nu am ceva important de spus, prefer să tac. Nu vreau să-i plictisesc şi pe alţii. Toate romanele mele au fost scrise repede. Am revenit asupra lor, e adevărat, dar mare lucru nu am schimbat. Șlefuiesc însă enorm. Sunt, paradoxal, un stilist. Scriu, deci, repede, dar revizuiesc atent şi lent. Când îmi citesc o pagină mă iau cu mâinile de cap. Cine-i dobitocul care a putut să scrie atât de prost? Dar pe urmă îmi revin. Dobitocul sunt chiar eu. Şi tot eu refac. Cu alte cuvinte, opera mea suferă o serie de îmbunătăţiri şi aceasta mă onorează. Nu sunt un calofil, dar nici un neglijent.

Care dintre romanele tale este cel mai documentat?

Toate romanele mele sunt, într-un fel sau altul, documentate, dar nu e vorba de o documentare ca la carte, ci de o anumită informaţie pe care eu o prelucrez şi din ea, până la urmă, nu ştiu ce iese.

În ce perioadă a zilei scrii? Ai tabieturi?

Scriu şi când nu scriu. Scriu gândind mai ales noaptea, când mă scol pe la trei şi stau cu ochii pe pereţi. Acestea sunt cele mai frumoase clipe ale mele. Atunci îmi vin cele mai importante idei. Mă gândesc şi îmi dau seama că e mult mai frumos şi, din punct de vedere spiritual, cel mai avantajos, să gândeşti şi să nu scrii. Scrisul, de fapt, e mincinos, te minte de nu te vezi, pe când gândul e curat, e nepătat şi nepângărit, dar cu gânduri, evident, nu faci literatură. Asta o ştie oricine. Şi de aceea te înhami la scris. Vrei să salvezi ceva din măreţia gândurilor şi cred că ceva-ceva tot faci. Vreau să spun că o pagină albă mă deprimă, dar în egală măsură mă şi încurajează. Iată că am fost în stare să nu scriu. Doar am gândit, ca să nu spun că m-am rugat. Ajung la rugăciune, cel mai delicat segment al vieţii mele. Visez clipa când mă voi putea ruga de-adevăratelea. Pentru o asemenea clipă arunc pe foc mii de romane. Ce e mai important decât să te rogi? Cine capătă această convingere e un om fericit. Scriitorul însă nu e în stare de aşa ceva. El rămâne un animal orgolios şi prost. Nu se poate detaşa de meseria sa.

În romanele tale apar adeseori teme mistice. Este actul scriitoricesc un mod de comunicare religioasă?

Eu sunt scriitor ca să nu mai fiu scriitor. Dacă Isus nu şi-a smuls cuiele din palmă, de ce eu să mi le smulg ? Mi le smulg ca să am palmele libere pentru a scrie? E absolut necinstit. De aceea, scrisul pentru mine e ceva pregătitor. Doresc acea minunată clipă a tăcerii. Când voi face greva tăcerii. Nu greva foamei, ci a tăcerii, greva când voi refuza toate cuvintele şi ele îmi vor cerşi puţină atenţie, dar eu, nemilos, nu le voi acorda nimic. Dar până atunci mai e cale lungă. Probabil nici înainte de moarte nu o voi cunoaşte. Sau poate atunci, nemascriind, mă voi afla în faţa raiului. Raiul e tăcere şi nimic altceva. Raiul nu e bibliotecă, nu e o grămadă de cărţi nefolositoare. Raiul e puţinul puţinului şi acolo trebuie să ajungem. Iertaţi-mă pentru mărturisrea mea indecentă, dar, Dumnezeu mi-e martor, asta am vrut de la viaţă, asta vreau, altceva ce ar fi necesar?

Ce înseamnă marea pentru tine? Cum se vede Constanța prin ochii unui scriitor de top?

Despre mare nu ştiu să scriu. Scriu despre marea dinăuntrul meu, acea mare dentro, parcă aşa se intitula filmul unui regizor spaniol, marea din suflet, în care, nu poţi înota oricât de bun înotător ai fi…  Prima oară am văzut Marea Neagră în 1961, pe vremea în care Eforie Sud se numea „Vasile Roaită”. Deși nu-mi mai amintesc mare lucru, se poate spune că mă raportez istoric la Litoral, mai mult chiar, numele ăsta mi-a intrat în minte, împotriva voinței mele.

Publicitate
Adaugă un comentariu

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Trending