Sport
Futsalul revine în prim-plan la Constanța!

Asociația Sportivă Tommy D.C. Events Constanța, cu sprijinul Asociației Județene de Fotbal Constanța și al Direcției Județene pentru Sport și Tineret Constanța, readuce în atenția iubitorilor sportului Trofeele Liga Old Boys şi Liga Ultra Old Boys, competiţii de fotbal în sală rezervate veteranilor, devenite deja tradiție la malul mării.
Anul trecut pandemia a făcut imposibilă organizarea celor două competiții.
„Ne dorim ca primele meciuri să se dispute pe 15 ianuarie 2022. Înscrierile au început deja și în funcție de numărul de echipe înscrise vom alege formatul celor două competiții. FC Amicii, VDT Construct, Liga Ofițerilor sau NGM Năvodari și-au exprimat deja acordul de participare.
Toți participanți la cele două competiții vor trebui să prezinte certificatul verde” a declarat Gheorghe Petrică, unul dintre organizatori.
La Trofeul Liga Old Boys Constanța, au drept de joc numai cei născuţi până la data de 31 decembrie 1987 (inclusiv) și care au domiciliu în Dobrogea. Fiecare echipa poate utiliza un jucător cu varsta intre 30 și 35 de ani (nascut intre 1 ianuarie 1987 si 31 decembrie 1992). La turneu pot evolua jucătorii activi, indiferent de nivelul la care activează. Comisia de validare a loturilor (formată din 5 membri) va decide asupra dreptului de joc a jucătorilor care nu au rezidenţă în Dobrogea, dar sunt asimilaţi zonei prin activitatea lor sportivă/profesională.
La Trofeul Ultra Old Boys, dedicat celor cu vârsta peste 45 de ani, au drept de joc în turneu numai cei născuţi până la data de 31 decembrie 1977 (inclusiv) și care au domiciliul în Dobrogea. Fiecare echipa poate utiliza un jucător cu varsta intre 40 și 45 de ani (nascut intre 1 ianuarie 1977 si 31 decembrie 1982). La turneu pot evolua jucătorii activi, indiferent de nivelul la care activează. Comisia de validare a loturilor (formată din 5 membri) va decide asupra dreptului de joc a jucătorilor care nu au rezidenţă în Dobrogea, dar sunt asimilaţi zonei prin activitatea lor sportivă/profesională.
- Sport3 days ago
Cazasu Cup – Programul categoriei 2012
- Sport2 days ago
Cazasu Cup / Programul categoriei 2013
- Sport16 hours ago
Cazasu Cup / Schimbări în programul categoriilor 2012 și 2013
- Actual1 week ago
A cincea zi de proteste spontane la mai multe DSP-uri din țară / Amenințări cu o grevă de avertisment
- Sport21 hours ago
Cazasu Cup / Programul categoriei 2015
- Sport2 days ago
Friendly International Oina Cup, la cea de a doua ediție!
- Actual1 week ago
„Caravana Speranței“ pornește la drum de Ziua Națională a României
- Actual1 week ago
„Caravana speranței“, exemplu de solidaritate a constănțenilor față de familiile defavorizate
You must be logged in to post a comment Login