The Hottest Porn Videos Online mecum.porn Quality porns videos Free indian porn tube videos indiansexmovies.mobi hot indian women watch online
Connect with us

Social

Spitalul militar modular de pe stadionul „Portul” trebuie demontat și înlocuit

Published

on

Spitalul militar modular de pe stadionul “Portul” trebuie demontat și înlocuit. Unitatea medicală, care a costat aproximativ 11,5 milioane de lei (undeva aproape de 2,5 milioane de euro), a fost inaugurată pe 1 aprilie chiar de Ziua Păcălelii. Are 52 de paturi amenajate în corturi speciale, care au stat goale până în luna septembrie și vor deveni nefuncționale odată cu instalarea frigului. Unitatea nu a fost gândită și proiectată și pentru timp de iarnă. Mai exact pacienții se pot vindeca de Covid-19 dar pot muri de frig în această iarnă.

Soluția este demontarea corturilor și înlocuirea lor cu containere. Lucru care evident va costa. Alți bani, altă distracție, vorba românească.

„Am avut o discuţie cu domnul ministru Ciucă şi am avut confirmarea că până la jumătatea lunii noiembrie, sfârşit, să avem transmiterea pe modular şi nu pe cort”. a declarat Nelu Tătaru, ministrul Sănătăţii, pentru Știrile Pro TV.

În cadrul spitalului activează 60 de medici şi asistenţi, detaşaţi de la alte unităţi. Doi dintre ei s-au infectat cu SARS-COV-2 până-n prezent.

Trending

Copyright © 2020 - 2022 Impact Local