Contactează-ne

Economie

SĂRACA ȚARĂ BOGATĂ ROMÂNIA

Publicat acum

,

Suntem printre primele țări din lume în privința resurselor naturale și totuși trăim modest de zeci de ani.

AUR

România este pe locul 3 în Europa după rezervele de petrol și în primele 30 de țări din lume la aur. Suntem în top cu cea mai mare cantitate de aur pe cap de locuitor, leul fiind acoperit în proporţie de 60-70% de aur, potrivit BNR.

SUA şi Germania deţin cele mai mari rezerve de aur, care reprezintă 70% din rezervele totale ale băncilor centrale din aceste ţări. De la înfiinţarea BNR, în 1880, rezervele de aur au fluctuat în funcţie de evenimente istorice – războaie şi decizii politice -, dar şi de ciclurile de creştere economică.

Și acestea sunt zăcămintele deja exploatate, adică este vorba despre aurul și petrolul deja scoase la suprafață.

În subteran sunt alte zeci de mii de tone care așteaptă să fie exploatate cândva

Potrivit unui studiu recent asupra exploatării zăcămintelor de aur din România se arată că suntem în elita mondială a metalelor preţioase. „Ocupăm locul cinci în lume la extracţie, în decursul istoriei”, a spus profesorul dr. Gheorghe Popescu de la Facultatea de Geologie Bucureşti.

România mai are 6.000 de tone de aur în zăcăminte. Asta înseamnă, la prețul gramului de aur, peste 200 de miliarde de euro în timp ce salariul minim în țara noastră este de 1346 de lei (bani în mână)

Mineritul aurului pe teritoriul României este o tradiţie multimilenară. Cele mai vechi podoabe de aur găsite la noi au fost descoperite la Moigrad, judeţul Sălaj şi aparţin epocii pietrei, adică au o vechime de 6.000 de ani. Încă de atunci, strămoşii noştri cunoşteau metalurgia aurului. Toate astea în condițiile în care acum nu e NICI O MINĂ DE AUR DESCHISĂ ÎN ROMÂNIA.

„Din străvechime până acum, din Carpaţii României s-au extras 2.070 de tone de aur, lucru care ne plasează pe locul cinci în lume, după Africa de Sud, Canada, Statele Unite şi Australia. După cum se vede în grafice, cea mai mare parte a fost folosită de altcineva decât poporul român.

Vestea bună este însă că mai avem, în sediment, de trei ori cât s-a exploatat până acum, adică cele 6.000 de tone. Rămâne de văzut cum vor fi folosite. Deocamdată, pe noi, pe specialişti, nu ne întreabă nimeni nimic”, a mai spus profesorul dr. Gheorghe Popescu, unul dintre cei mai cunoscuţi geologi români specializaţi pe zăcăminte de aur.

PETROL

România ocupă locul 45 în lume după re­zer­vele sale de petrol, fiind departe de pri­mele poziţii. În lume sunt aproape 100 de state care au rezerve de petrol, însă în multe cazuri acestea sunt insuficiente pentru necesarul intern. Acesta este şi cazul României.

Piaţa locală are rezerve de 600 de milioane de barili de petrol, un nivel similar cu cel al Turkmenistanului. Acesta e echivalentul a 0,036% din totalul rezervelor lumii, potrivit Worldometers.info.

La polul opus, la vârful clasamentului se află Venezuela (300 miliarde de barili), Arabia Saudită (266,6 miliarde de barili) şi Canada (170,8 miliarde de barili). Spre exemplu, Venezuela are 18,2% din totalul rezervelor de petrol din lume.

La nivelul Europei, Norvegia are cele mai mari rezerve, însumând 5,1 miliarde de barili de petrol, ocupând locul 22 în lume, urmată de Marea Britanie şi România.

Preţul aurului negru a avut în ultimii ani o evoluţie sinu­soidală, marcat fiind de evenimentele din lume. Spre exemplu, anul trecut acesta a trecut în teritoriu negativ. Ceea ce s-a întâmplat pe 20 aprilie 2020 în piaţa petrolului va rămâne în istoria pieţelor financiare şi în manualele de economie drept prima oară când preţul petrolului a atins o valoare negativă.

Adică, contractele de livrare West Texas Intermediate (WTI) cu scadenţa în mai 2020 s-au tranzacţionat la minus 37 de dolari pe baril. Iar minusul nu este o eroare de redactare.

Cu alte cuvinte, deţinătorii acestor contracte au fost dispuşi să plătească pentru a scăpa de livrarea fizică a petrolului la scadenţă. La începutul anului acesta însă, preţul petrolului a atins maximul ultimelor 11 luni, susţinut de angajamentul Arabiei Saudite de a reduce producţia şi de câştigurile puternice pe bursele majore, anunţă Reuters.

Publicitate
Adaugă un comentariu

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Trending