Contactează-ne

Actual

Război între Ștefan Mandachi și IPJ Suceava

Publicat acum

,

Inspectoratul de Poliție a Județului Suceava anunța în week-end, prin vocea purtătorului de cuvânt Ionuţ Epureanu, că “O nuntă cu aproximativ 150 de invitaţi organizată la o sală de evenimente din Suceava a fost oprită de poliţişti şi au fost aplicate amenzi în valoare de 14.000 de lei. Au fost aplicate 154 de sancţiuni contravenţionale cu avertisment, dar şi pecuniare în valoare de 14.000 lei atât administratorului unităţii economice, cât şi organizatorilor şi participanţilor pentru nerespectarea prevederilor Legii 55/2020 privind interdicţia de organizare a evenimentelor private.”

Localul unde ar fi avut loc presupusa nuntă aparține lui Ştefan Mandachi, care a reacționat pe rețelele de socializare.

“Când voi ajunge la Suceava, pot pune la dispoziţia tuturor imaginile, întrucât sunt în spaţiu public. Din imagini veţi putea observa singuri, cu uşurinţă că nu exista nici formaţie, nici muzică, nici DJ, niciun sunet, niciun dans, nici mire, nici mireasă şi se pot vedea respectarea cu sfinţenie a tuturor măsurilor de distanţare”, a scris Ştefan Mandachi.

Practic una dintre părți minte. Vom vedea care în momentul în care Ştefan Mandachi va pune la dispoziție imaginile de pe camerele de supraveghere.

Sursă foto: Viva FM

Publicitate
Adaugă un comentariu

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Trending