Contactează-ne

Economie

Raluca Turcan vrea ca salariul minim să crească! Vezi ce a spus

Publicat acum

,

Foto: zf.ro

Ministrul Muncii, Raluca Turcan, a declarat astăzi că salariul minim pe economie în țara noastră este mic și trebuie să crească, iar negocierile cu sindicatele şi patronatele pe această temă vor începe în septembrie. ,,Eu o să vă spun câteva principii, ca să fie lucrurile foarte clare. Unu: cred că salariul minim trebuie să crească şi cred că este mic în România”, a spus Turcan.

Ea a fost întreruptă de jurnalişti, care au întrebat-o cât este salariul minim, întrebare la care ministrul Finanţelor, Dan Vîlceanu, nu a ştiut să răspundă. ,,Vă daţi seama că îl cunosc şi am negociat creşterea salariului minim brut la 2.300 de lei. Putem fi un pic serioşi, vă rog, am nişte lucruri de spus. Vreau să clarific punctul de vedere cu salariul minim”, a răspuns Turcan.

„Deci unu: trebuie să crească pentru că este mic şi 2.300 brut este puţin, în condiţiile în care avem şi un fenomen îngrijorător de muncă nedeclarată sau muncă subdeclarată, ceea ce face ca, de fapt, oamenii să fie privaţi şi în privinţa salariului pe care îl primesc în mână, şi în privinţa contribuţiilor la sistemul de pensii. De asemenea, această creştere a salariului minim trebuie făcută predictibil şi să nu conducă la o avalanşă de concedieri şi de pierderi de locuri de muncă”, a declarat Raluca Turcan.

Ea a amintit că există 120.000 de noi locuri de muncă create de la începutul anului, cele mai multe fiind pe perioadă nedeterminată. ,,În materie de majorări de pensii, nu vor intra în capcana nefericită pe care a întins-o PSD în decursul timpului şi anume de a face speculaţii la televizor despre creşterea pensiilor şi practica să dea rateuri. Majorările de pensii se vor face atunci când se ia decizia şi se anunţă. Este nedrept să face speculaţii la televizor pe tema pensionarilor”, a mai spus ministrul Muncii.

Publicitate
Adaugă un comentariu

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Trending