Contactează-ne

Cultură

Interviu cu scriitorul Pavel Nedelcu: „În proza contemporană trendul e să copiezi structura și uneori chiar limba (!) romanelor din Vest.”

Publicat acum

,

Un interviu de Alexandru Moraru

Scriitor. Traducător. Critic literar. Redactor al revistei digitale de literatură LiterИautica. Licență în Limbi și Literaturi Străine și Masterat în Traducere la Università degli Studi (Torino). Câteva dintre povestirile și articolele sale au fost publicate în reviste precum Tribuna (debut), AteneuOPTmotive, Egophobia, etc. precum și în jurnale academice internaționale.

Premiat la mai multe concursuri de literatură organizate de PEN România (2016), revista Tribuna (2017), Muzeul Național al Literaturii Române (2020), Cenaclul UBB/revista Apostrof (2020) și Primul roman (2021).

Ai primit recent un premiu de debut, la concursul Primul roman, organizat de Ed Litera și susținut financiar de IdeaBank. Povestește-ne despre ziua în care ai aflat c-ai luat premiu!

Eram la mare în vacanță în ziua respectivă. Nu, nu la Marea Neagră, ci în Liguria, la Mediterană, în Italia. Am fost sunat de secretara concursului, din partea editurii Litera. Tocmai pusesem telefonul deoparte și voiam să mă culc puțin în șezlong. Era o zi rece, soarele dispăruse sub niște nori de zgură și mă învelisem cu prosopul ca să nu mă „tragă curentul”. Nici bine nu am închis ochii, că am primit apelul. Nu am mai dormit după aceea.

Romanul pentru care ai primit premiul se numește „Încotro ne îndreptăm”. Cât ai scris la el?

Scriu la roman din 2016, din luna august. L-am terminat anul acesta, în aprilie. În total, am scris la el, discontinuu, în jur de 5 ani.

Unde vii în vacanță, când vii la Marea Neagră? Ce are special acest loc?

Am fost la Marea Neagră o singură dată. Cred că aveam vreo 5-6 ani, și nu îmi mai amintesc mare lucru. Era pe la sfârșitul anilor 90. Mult trafic pe la Mamaia, foarte multe tramvaie, miros de alge și o supă de pește.

Cum ai descrie Marea Neagră în 20 de cuvinte?

Este mândria românului de rând, însă și dezamăgirea lui cea mai mare. Ar vrea să fie altfel. Dar nu e!

Când te gândești la Dobrogea ce lucruri îți vin în minte?

Delta Dunării, cu fauna sa extraordinară, Munții Măcin, exilul poetului Ovidiu la Tomis, tradiția mărțișorului și, bineînțeles, vinul de Murfatlar.

Trăiești în Italia de ceva ani. Spune-ne trei lucruri pozitive pe care le-ai învățat acolo.

Oh, sunt foarte multe. În primul rând, am învățat să apreciez mâncarea consumată și gătită cu stil, în deplină cunoștință de cauză. În al doilea, am învățat să fiu mai puțin suspicios față de orice și oricine, mai relaxat și mai răbdător. De asemenea, am învățat o serie de gesturi noi, care-mi întăresc poziția în orice dialog – de care însă nu mai pot scăpa nici dacă vorbesc în altă limbă.

În ce direcție crezi că se îndreaptă literatura contemporană? Vezi un model, un trend dominant?

E greu să dai un verdict clar privind un fenomen încă în desfășurare. Însă din ce observ, în proza contemporană trendul e să copiezi structura și uneori chiar limba (!) romanelor din Vest. Rezultatul e o acțiune dubios de rocambolescă, în care personaje cu nume englezești se exprimă ca într-o traducere. Nu spun că nu avem nevoie de asta. De fapt, înainte de formarea oricărei literaturi naționale se trece printr-o perioadă inițială în care se fac multe, multe traduceri. Dacă ne gândim că, după revoluție, literatura română a trebuit să-și găsească singură drumul, modelele, ritmul, ne putem imagina că tendința asta e doar începutul unei noi ere ale literaturii românești, care trebuie încă să asimileze presiunea enormă venind dinspre Vest, să o localizeze. Unii scriitori reușesc deja să facă asta cu brio, alții nici nu-și pun problema exportării: descriu contexte îndepărtate de problemele societății românești actuale crezând, probabil, că dacă autorii din Vest se cumpără pe piața noastră minusculă, emulându-i vor vinde și ei la fel de bine. În general, proza literară pur românească e istorică. Aș vrea să citesc mai des despre contemporaneitate, aș vrea mai multă proză actuală, creată la cald, așa cum scriau nouăzeciștii și douămiiștii.

Cel mai bun roman citit în vara aceasta?

Dacă e să mă refer strict la lecturile de vară de anul acesta, aș spune O numărătoare inversă de Emilia Toma.

Crezi în prietenii literare? Ce scriitori se află în cercul tău de prieteni? Ai afinități cu alți scriitori contemporani? Dar modele clasice?

Cred cu tărie în prieteniile literare, atunci când cei care se recomandă astfel sunt într-adevăr prieteni, așa cum afirmă, și nu te înjunghie atunci când te întorci cu spatele.

De aceea cercul meu de prieteni literari (sau mai mult decât literari) este destul de restrâns. O prietenie lungă mă leagă de Mihail Victus, pe care îl cunosc de prin 2013 și alături de care am început să colaborez la revista LiterNautica din 2015. Tot acolo i-am cunoscut pe Cornel Bălan, pe Alexandra Niculescu, mai recent pe Allex Trușcă și pe alți câțiva. Am scris texte, ne-am comentat reciproc, ne-am dat sfaturi pentru a ne îmbunătăți în ultimii 6 ani. O chimie abruptă s-a produs între mine și Radu Găvan, care s-a oferit într-o zi să-mi ia un interviu (primul meu interviu în spațiul public). De atunci am rămas prieteni, acel tip de prieteni care-și trimit operele, cu dedicație, celuilalt, și care ar fi gata oricând să iasă în oraș (sau pe chat) la o discuție despre literatură.

O prietenie mai intimă, chiar filosofică, mă leagă de poetul Albert Denn, pe care îl apreciez enorm și cu care aș putea „pierde” seri întregi vorbind profund cam despre orice. Am afinități cu toți autorii menționați și cu mulți alții, cu Doina Ruști, spre exemplu, dar și cu unii pe care încă nu am avut ocazia să îi cunosc, dar a căror proză (sau poezie) o apreziez.

În ce-i privește pe clasicii universali, i-aș putea numi pe Dickens, Hardy, Mann, Woolf, Pirandello, iar dintre cei români, ca să nu mă rezum doar la proză, pe Bacovia, Blaga sau Sorescu.

Oricum, mi-e imposibil să răspund complet la întrebarea asta.

Ce început de roman îți place? Ex abrupto? Cu o parabolă introductivă? Cu un portret?

Nu doar că îmi plac începuturile ex abrupto, dar și cele in medias res. Când plonjezi din prima frază în mijlocul evenimentelor, al gândurilor unui personaj, al unui conflict. Și rămâi acolo.

Acum 5 ani însă preferam alt fel de începuturi, motiv pentru care romanul meu începe cu o descriere foarte așezată și cuprinzătoare a cadrului acțiunii.

Ce planuri de viitor ai?

Orice are legătură cu exportarea literaturii române. Sper să pot fi cât mai activ într-un context universitar și editorial care să-mi permită să fac literatura română cât mai cunoscută peste hotare.

Publicitate
Adaugă un comentariu

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Trending