Interviu cu scriitoarea Andra Rotaru: “Uitându-mă în urmă, cine și-ar putea imagina astăzi luxul boem de altădată de la Cazinoul din Constanța? Mi-e dor să-l revăd renovat și în toată splendoarea lui de odinioară, cu săli de bal și de nuntă unde, ca atâția alții, s-au căsătorit și părinții mei.”

Un interviu de Alexandru Moraru

Andra Rotaru, scriitoare binecunoscută, trăiește în București și a participat (uneori în calitate de coordonator) la numeroase proiecte internaționale fixate la intersecția dintre arte: performance-ul de dans Lemur, prezentat de coregraful Robert Tyree în America și în Europa; documentarul All Together, realizat în cadrul rezidenței The International Writing Program (Universitatea din Iowa, 2014); Photo-letter pairing (fotografie, proiect realizat în colaborare cu numeroși artiști și cu comunitatea din Iowa). A susținut lecturi, panel-uri și prezentări în Europa, America de Nord și America de Sud.

Volume publicate: Într-un pat, sub cearșaful alb (2005), Ținuturile sudului (2010); Lemur (2012), Tribar (2018). Lemur a primit premiul „Tânărul poet al anului”, în cadrul Galei Tinerilor Scriitori (2013). Volumul de debut a fost tradus in spaniolă (En una cama bajo la sábana blanca, editura Bassarai, 2008). În 2018, Lemur a apărut la editura americană Action Books, traducere de Florin Bican. În acest an, Tribar va apărea în Germania, la Elif Verlag, în traducerea lui Alexandru Bulucz. În 2022, Tribar va apărea în America, la Saturnalia Books, în traducerea Ancăi Roncea.

Draga Andra Rotaru, știu din surse sigure că pentru tine Constanța înseamnă mai mult decât un loc de vacanță. Vorbește-ne despre legăturile tale cu spațiul constănțean.

M-am născut în București, dar am crescut până la aproape 4 ani în Constanța, cu bunicii și unchiul meu. Un început de viață magic, cu multă libertate, cu generații amestecate și strada plină cu copii care îl așteptau pe Omul Negru la 12 noaptea, cu regina nopții care înflorea în dreptul casei bunicilor, cu povești din Al Doilea Război Mondial, pirați și furtuni pe mare. Când încercam să desenez cai, unchiul îmi făcea din cai vaporașe, iar când voiam să învăț să înot, stăteam până la apus în apă. Am revenit în acel spațiu în toate vacanțele și în timpul liber pe care-l aveam. Un spațiu irepetabil și luminos, care mi-a dat totul.

Uitându-mă în urmă, cine și-ar putea imagina astăzi luxul boem de altădată de la Cazinoul din Constanța? Mi-e dor să-l revăd renovat și în toată splendoarea lui de odinioară, cu săli de bal și de nuntă unde, ca atâția alții, s-au căsătorit și părinții mei.

Ai participat la multe evenimente internaționale. Împărtășește-ne câteva impresii de călătorie.

Acum câțiva ani am mers printr-un nisip care nu se mai sfârșea, din loc în loc apăreau bolovani cu forme de animale sau mai tot ce poate naște imaginația. Am văzut bărci ridicate pe suporturi imense, ca niște corpuri supradimensionate pe niște picioare prea firave, am văzut alge care păreau vii și peșteri cu un colorit greu de numit. Am mers kilometri întregi prin acest ținut care apărea și dispărea odată cu mareea și m-am bucurat o dată în plus pentru tot ceea ce a adus cu el scrisul: călătorii, întâlniri cu oameni din toate colțurile lumii, peripeții și proiecte, un pic de neprevăzut și suspans, amintiri și experiențe pentru toată viața.

Care ar fi pentru tine vacanța visată? Unde ți-ar plăcea să petreci un timp tihnit și inspirator și de ce?

Cele mai frumoase vacanțe au fost tot în spații cu mări sau oceane, iar atunci când instructorul de canoe urlă cântece de la Metallica la Muse în timp ce tu te arunci într-o cascada de peste 3 metri înălțime, de abia atunci simți că ai ajuns în locul potrivit și printre oamenii din regnul tău, chit că între timp te mai și răstorni și te ia apa sau ești înconjurat de câțiva scorpioni.

Cum vezi marea? Ai în minte un vers? Un poem? Un roman despre mare?

În al doilea volum de poezie, Ținuturile sudului (Paralela 45, 2010), apa este prezentă în tot, cu suprapuneri peste trecutul și prezentul de atunci.

„zilele astea încep cu zilele de altădată:

cineva se aşază pe marginea patului,

mă întreabă dacă nopțile sunt imprimate pe piele,

dacă am visat cum mă acoperă nisipurile.

[mirosul tău de brad se răspândeşte în camera mea.]

(vară de vară, mi se spune că ai dispărut. că trupul nu a fost găsit,

pluteşte într-o mare. când intru astăzi în ea, închid bine ochii)

te întreb dacă sub mare ai văzut vreodată munții.

dacă îi poți face să dispară, apoi să apară din nou

o să-ți aduc ceva dintr-o țară străină, să semene cu tine.

un copil cu păr auriu, pe care l-am crescut aici, în mare”

De-a lungul timpului această legătură cu apa s-a permanentizat, și era firesc să fie așa, fie că e vorba de filme, cărți, tablouri sau muzică, fie că e vorba de spațiul de lucru de acasă.

Ai obsesii, teme recurente în poemele tale?

Cum tot ceea ce a rămas necunoscut pulsează de mister, mai sunt încă unele reminiscențe ale disparițiilor sau desprinderilor și amânărilor teme de explorat și în viitor.

Spune-ne câteva cărți/filme bune de citit în vara aceasta.

Aș recomanda oricui să citească cărțile de poezie scrise de Louise Glück, acum și în traducere în limba română, Anne Carson, Maggie Nelson – în special Bluets, Adonis, Mahmoud Darwish, apoi Call me by your name (și filmul, și cartea), serialul Familia Durrell & aventurile unei familii britanice pe o insulă din Grecia, filmele adaptate după Friedrich Dürrenmatt, că tot e centenar, dar și filme și cărți mai ușurele – Netflixul abundă în filme care chiar dacă nu-s capodopere, îți pot deschide apetitul pentru magie, genetică, proiecții astrale etc.

Ce loc de pe litoralul românesc ți se pare bun pentru a scrie un poem de final de vară?

Era un loc la 2 Mai acum peste 20 de ani, care era o mică oază hippie. Curtea casei unde am stat dădea într-un lan de porumb, iar la marginea lui era un capăt de plajă unde seara se făceau focuri și se cânta. Acolo m-aș întoarce în timp, pentru că azi nu am prea mare încredere că așa ceva mai există.

Viitorul artistic? Ai o carte sub tipar? În lucru? Un proiect?

Momentan mi-am dat timp pentru un switch (mai degrabă de viață decât literar) și învăț să ies din starea de sălbăticie pe care mi-a accentuat-o pandemia.