Contactează-ne

Cultură

Interviu cu actrița Adriana Titieni Irimescu: „Constanța este un spațiu de meditație și de întâlniri misterioase.”

Publicat acum

,

Un interviu de Alexandru Moraru

D-nă Adriana Titieni Irimescu, ați jucat recent Ranevskaia din Livada de vișini. Ce emoții memorabile ați căpătat în urma acestui rol?

Iubesc rolul ăsta pentru că există un teritoriu al personajului, regăsibil și pe harta existenței mele. Personalitatea mea și a personajului cehovian se întâlnesc cumva. Este vorba despre incapacitatea de adaptare la lumea actuala, dar, sigur și despre refuzul răsfățat de a mă adapta. E un rol în care pot defula orice emoție acumulată in perioada dintre spectacole. As putea juca Cehov oricând, îl ador, e dramaturgul meu preferat. Sper să mai am șansa altui spectacol, poate cu Trei surori.

Aveți reguli în arta creației dvs? Puteți să ne împărtășiți câteva?

Când aud de reguli mă gândesc la partea pragmatică a meseriei. În sensul acesta aș enunța un principiu: învață textul – până-l uiți. E o vorbă care exprimă un adevăr asumat pe parcursul carierei actoricești. Respectiv – învață textul până când devine al tău și abia după ce îl iei în stăpânire, folosește-ți imaginația până la limite, expune-ți vulnerabilitatea, ieși cu totul din carapacea ta socială.

Dar reguli de viață? Care ar fi cea mai importantă?

Regulă de viață… hmmm… sună un pic cam inconvenabil. Am învățat că regulile de viață se schimbă des, imprevizibil. Trăiesc printre oameni și totul se află în metamorfoză continuă. Dar la modul ideal, aș zice totuși  două reguli, imuabile: credința în Dumnezeu și strădania de a fi bun.

V-ar plăcea să montați o piesă la Constanța?

Sigur că mi-ar plăcea, iar dacă ar fi Cehov sau un rus, aș fi de-a dreptul fericită! Mi-ar plăcea să pun în scenă cu studenții meu sau cu prietenii o poveste, un text epic, dramatizat și jucat. Pe scena de la Constanța  cred c-ar merge bine ceva gogolian, îl și văd pe unul dintre funcționarii lui absurd modelați, repus într-o atemporalitate pe care o poți simți numai la malul mării.

Împărtășiți-ne câteva impresii despre orașul Constanța.

Constanta înseamnă parțial „la mare”. De fapt,  am vrut să spun că Vama Veche înseamnă de-adevăratelea la mare, în timp ce Constanța este  un spațiu de meditație și de întâlniri misterioase. Îmi place orașul, ador centrul lui vechi. Zilele trecute am jucat la Termele Romane (Parcul Carol I). A fost un spectacol nocturn, cu „Totul despre femei“, o piesă care vorbește despre forța, magia și puterea femeii.  Iar înainte de-a intra în scenă am stat în Port, vreo 3 ore, am privit apusul și am repetat – o experiență cât un spectacol!

Există locuri de pe Litoral, pe care le vedeți ca locații posibile pentru un viitor film?

Îmi place teatrul din Constanța, unde am jucat de câteva ori, cel mai recent în cadrul festivalului de săptămâna trecută. Strada, clădirea teatrului, cerul de deasupra – toate fac parte dintr-un cadru din mintea mea. Pe deasupra mării plutește un fel de nostalgie care, te îndeamnă la introspecție, prin urmare, oriunde pe țărm mi-ar plăcea să filmez. Dar mai ales într-un loc sălbatic, dintre cele puține care-au mai rămas.  Am în minte un scurt metraj în decor marin.

Dintre rolurile pe care le-ați interpretat, care s-ar potrivi cel mai bine cu peisajul dobrogean? Care dintre personajele interpretate de dvs ar fi o bună companie la malul Mării Negre?

Categoric, Amymone din Danaidele (r. Silviu Purcarete), un personaj care vine din lumea veche. Mă gândesc în special la lungile dialoguri cu Neptun, care ar suna altfel la țărmul mării, decât au sunat pe scena Naționalului bucureștean sau pe alte scene celebre, unde a fost reprezentat acest minunat spectacol.  Ei bine, cu Amymone mi-ar plăcea să mă plimb pe țărmul mării, să privesc valurile de pe malul înalt care străjuiește plaja Modern. Dar de ce nu mi-ar plăcea si o plimbare cu un velier.

Ce proiecte aveți pentru această toamnă?

În momentul ăsta lucrez ca regizor de dublaj pentru seriale live action. Din toamnă mă întorc la studenți, sper să fie tot live…  Mă gândesc la un spectacol studențesc, ceva care să marcheze întoarcerea la viața socială pe care o știm, la sala de spectacol tradițională. Noi toți avem nevoie de interacțiune, de dialog viu, de comunicare scenică.

Publicitate
Adaugă un comentariu

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Trending