The Hottest Porn Videos Online mecum.porn Quality porns videos Free indian porn tube videos indiansexmovies.mobi hot indian women watch online
Connect with us

Comunicat

Chestionarul Național și Dialogul în Județe privind Strategia Națională a Legii Voluntariatului (SNLV)

Published

on

„Ești voluntar sau te-ai gândit să fii voluntar? Ți-ai dorit vreodată ca fiecare efort al tău să contribuie la un scop comun al tuturor voluntarilor din țară? Cum poți face asta? Hai împreună să conturăm o propunere pentru Strategia Națională a Legii Voluntariatului 2030!”

Așa sună mesajul celor de la Fundația Județeană pentru Tineret Timiș (FITT) care își doresc să afle cine, cum, când și cu ce poate contribui, într-un dialog dintre tineri, voluntari și reprezentanți ai ONG-urilor și instituțiilor care implică voluntari, precum și reprezentanți ai autorităților publice locale. Ei vor să descopere, nu numai la nivelul comunității locale ce resurse avem și ce schimbări apar, ci, mână de la mână, cum putem pune umărul la dezvoltarea întregii țării, în următorii ani, prin voluntariat. Dacă vrei și tu să faci parte din acest proces, completează CHESTIONARUL NAȚIONAL pe care l-au lansat și apoi înscrie-te la una dintre cele 41 de SESIUNI DE DIALOG online din toată țara, desfășurate în perioada 2 august – 8 septembrie 2021. 

Proiectul „Strategia Națională a Legii Voluntariatului” este coordonat de Fundația Județeană pentru Tineret Timiș – singurul centru de tineret din România ce deține Certificatul de Calitate pentru Centre de Tineret din partea Consiliului Europei, în parteneriat cu Pro Vobis – Centrul de Resurse pentru Voluntariat, Asociația A.R.T. Fusion și Fundația Națională pentru Tineret și este co-finanțat prin programul Erasmus+ Acțiune Cheie 3, gestionat de Agenția Națională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale.

Pentru mai multe informații intrați pe site-ul proiectului, www.snlv.ro.

Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Trending

Copyright © 2020 - 2022 Impact Local