Armonia relațiilor în șah

Un articol de Claudiu Iordache – președinte Asociația Județeană de Șah Constanța

Șahul este un fenomen unic în istoria civilizației umane. Un joc care a absorbit elemente ale științei, artei și sportului, arzând, de peste o mie și jumătate de ani, inimile a milioane de oameni.

În șahul modern factorii psihologici, în special încrederea și motivația, devin din ce în ce mai importanți. Cu un partener, jocul este mai ușor, dimpotrivă, cu un altul este foarte dificil. Un copil nesigur eșuează adesea din cauza propriei indecizii, în timp ce un copil sigur de sine dă greș adesea din cauza unei subestimări a capacităților adversarului.

Factorul psihologic este direct legat de dezamăgiri, greșeli ridicole și de multe ori de adevărate tragedii pe care le observăm în concursurile de copii. De aceea, este foarte important ca un copil să proceseze situația înfrângerii în competiții. Cu cât un copil participă la turnee, cu atât mai multe experiențe pozitive și negative se împletesc între ele și se simte nevoia unui ajutor pentru a depăși disconfortul psihologic.

Atât pentru copiii care joacă șah, cât și pentru antrenori sau părinți, sunt unele linii directoare ce pot servi drept ghid de comportament, în așa fel încât copilul să gestioneze corect relația cu șahul pe termen lung, pentru ca învățarea și progresul în joc să ducă la performanțe mai bune.

            Din dorința prea mare de succes, primii care greșesc sunt părinții înșiși, care intră în panică și își arată starea emoțională negativă. Un copil care a pierdut trebuie calmat, încurajat și ascultat dacă este necesar. El trebuie distras de la amintirea jocului pierdut și pregătit pentru următoarea partidă. În nici un caz nu trebuie justificat rezultatul prin ghinionul propriu sau norocul adversarului, deoarece copilul începe să caute cauzele eșecului nu în el însuși, încercând, prin urmare, să-și corecteze greșelile, ci în circumstanțe exterioare, iar aceasta este baza unor pierderi suplimentare. Copiii pot fi decepționați uneori și pot face greșeli, dar părinții trebuie să-i trateze întotdeauna cu respect și să nu-i compare niciodată cu alți copii. Părinții nu trebuie să uite că pentru copiii lor procesul de trecere prin greșeli și căutarea răspunsurilor este mai important chiar decât victoria în sine. Un motto bun este că în șah nu pierzi niciodată, câștigi sau înveți. Filmul ”Searching for Bobby Fischer” este un exemplu minunat pentru a vedea cum trebuie să se comporte părinții, ce să facă și mai ales ce să evite.

La o vârstă mică este important să nu se uite că rezultatul reprezintă doar o mică parte a jocului de șah, iar copilul trebuie să știe să scape emoțional de efectele unei înfrângeri. Nu trebuie căutate scuze după un insucces. Motivele pentru care se pierde o partidă trebuie căutate, în principal, la tablă. Găsirea unei motivații în fiecare joc este esențială pentru a menține concentrarea constantă.

Fiecare element din triada șahistă, antrenor, părinte, sportiv, exercită influență asupra celorlalte două. De aceea este vital să se construiască un climat sănătos în care protagonistul autentic să fie jucătorul. Atât părinții cât și antrenorii au aspirații personale, dar trebuie să țină cont de ideea că actorul principal este întotdeauna copilul. Pentru a atinge acest obiectiv, comunicarea între părinți și antrenori este esențială, trebuie să fie fluidă și sinceră și să se atașeze la efortul și obiectivul comun.

            Părinții care au unele cunoștințe despre șah și care, în multe cazuri, au fost inițiatorii copiilor lor, continuă adesea să încerce să-și îndrume copiii atunci când, probabil, nivelul lor nu mai este adecvat pentru aceștia. Nu mai vorbesc de faptul că unii încearcă să analizeze partidele urmând recomandările modulelor de șah, care nu spun și de ce o mutare e bună sau rea. Și până la urmă, nici evaluările acestor programe nu sunt adevăruri absolute.

În timpul competiției antrenorul este responsabil 100% de deciziile care fac referire la factorii tehnici: alegerea deschiderii, stilul de joc funcție de adversar etc. Părinții nu trebuie să interfereze cu aceste aspecte, deoarece acest lucru va submina relația antrenorului atât cu părintele cât și cu elevul. Încrederea în antrenor în timpul concursului este esențială.

Părinții trebuie să țină cont de faptul că antrenorul este o ființă umană și poate face greșeli. Șahul nu este, totuși, o știință exactă, intervin multe variabile și antrenorul, oricât de profesionist ar fi, poate eșua în alegerea lor. Un exemplu poate fi, în cadrul pregătirii la adversar, eșecul în intuirea variantei de deschidere pe care o va alege partenerul de joc. Acest lucru nu trebuie să strice relația dintre părți, toată lumea va depune eforturi pentru menținerea unui echilibru comportamental.

Ca o concluzie, este important să subliniez că părinții sunt un punct de referință și cel mai bun exemplu de comportament pentru copiii lor. Atitudinea unor părinți în timpul rundei este exagerată, aceștia fiind foarte îngrijorați de faptul că s-ar putea întâmpla ceva copilului în timp ce joacă sau va fi înșelat de adversar. Toate concursurile de șah pentru copii au arbitri profesioniști, obișnuiți să rezolve problemele ivite, iar părinții ar trebui să aibă încredere în ei.

Nu trebuie exagerat nici cu laude exagerate, semne de triumf, afișarea bucuriei imense la ieșirea din sala de joc, strigăte de victorie, copilul fiind stors de energie și felicitat minute în șir. În mod normal, acești copii sunt aceeași care, atunci când pierd, izbucnesc în lacrimi, suferă mult și își pierd încrederea. Frustrarea va fi și mai mare dacă vor întâlni disconfortul sau dezamăgirea părinților. De aceea trebuie menținut un echilibru în orice situație, părinții trebuind să transmită copilului dragostea și bucuria față de joc, indiferent de rezultat. În felul acesta o partidă de șah devine o lecție de viață.

Sursă foto: astrum.ro