Educație
Alba-neagra cu testarea elevilor în ziua a 8-a pentru revenirea la cursuri în format fizic

Luni, 4 octombrie, Ministerul Sănătății trimitea către toate Direcțiile de Sănătate Publică, o informare în care specifica negru pe alb: “ Cursurile pentru grupa/clasa suspendată se pot relua cu prezență fizică începând cu a 8-a de la data confirmării cazului pozitiv, pentru elevii care prezintă rezultatul certificat al testului antigen radpid sau RT-PRC realizat în ultimele 24 de ore FĂRĂ CA ACESTĂ TESTARE SĂ FIE PREVĂZUTĂ ÎN SARCIA CABINETELOR MEDICALE ȘCOLARE.”

Miercuri, 6 octombrie, Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a dat de pământ cu această informare: “ Este regretabil că printr-o adresă semnată de un funcționar al Ministerului Sănătății s-au adus completări unui ordin comun de ministru, lucru ilegal deoarece o adresă nu e un act administrativ de natură a aduce completări unui ordin de ministru. Este o instrucțiune a Ministerului Sănătății. “ a declarat acesta.
Pe seară Ministerul Sănătății și Ministerul Educației au dat-o la pace și s-a semnat o completare la ordinul comun prin care s-a clarificat situația. Completarea a apărut în Monitorul Oficial:
“Testarea elevilor se realizează în a 8-a zi de la data confirmării cazului pozitiv de către cadrul medical din unitatea de învățământ sau, acolo unde nu este posibil, de către o echipă mobilă din cadrul DSPJ/DSPMB. ”

Numărul de copii/elevi din clasele/grupele cu activitate față în față suspendată ca urmare a cazurilor confirmate este de aproximativ 300.000.
- Sport2 weeks ago
Cazasu Cup / Programul categoriei 2013
- Sport4 days ago
Aşteptarea a luat sfârşit! Începe Trofeul “Liga Old Boys” la fotbal în sală
- Sport2 weeks ago
Cazasu Cup / Schimbări în programul categoriilor 2012 și 2013
- Sport2 weeks ago
Cazasu Cup / Programul categoriei 2015
- Sănătate6 days ago
Scrisoare de protest a salariaților din Direcțiile de Sănătate Publică
- Actual3 days ago
„Autostrada Litoralului”: A fost avizat studiul de fezabilitate pentru Alternativa Techirghiol
- Sănătate8 hours ago
Salariații din Direcțiile de Sănătate Publică își suspendă contractele de muncă!
- Sport2 weeks ago
Friendly International Oina Cup, la cea de a doua ediție!
You must be logged in to post a comment Login